ZIUA DE 9 MAI

9 MAI

Este o zi încărcată simbolic, celebrându-se trei evenimente :

1. Ziua Europei

În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.

Decizia susţinerii acestei celebrări a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

2. Ziua Independenţei de Stat a României

Probabil nu mulţi dintre români ştiu că în această zi se sărbătoreşte şi independenţa ţării noastre. Astăzi se împlinesc 136 de ani de când România şi-a câştigat independenţa.

Pe 9 mai 1877 sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor a proclamat independenţa de stat a României. Cel care a citit Declaraţia de Independenţă a României în Adunarea Deputaţilor a fost Mihail Kogălniceanu.

3. Sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial

În data de 9 mai 1945, la cartierul general sovietic din Berlin a fost semnat actul de capitulare necondiţionată a Germaniei, act care a marcat sfârşitul celui de–al doilea război mondial pe teatrul european de război, considerat a fi cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii.

Al Doilea Război Mondial a provocat moartea directă sau indirectă a peste 70 de milioane de oameni, aproximativ 3% din populaţia mondială de la acea vreme, alte zeci sau sute de milioane de oameni fiind răniţi sau rămânând infirmi.

Prezentat de primar,

Ec. Costea Aurel Ginu